A sosit primăvara – e timpul să ne schimbăm viaţa spre bine, iar geamurile vechi – cu altele noi, mai econome. Iarna ce a trecut, marcată de creşterea tarifelor la agentul termic, a demonstrat – izolarea termică a locuinţei şi oficiului – este o necesitate vitală, iar geamurile joacă aici un rol de importanţă primară, oferind o economie de 60% a mijloacelor la încălzire. Pe lîngă toate, termopanele, care îmbunătăţesc interierul, apără nu doar de frig, vînt şi ploi, ci şi de zgomote, precum- şi de cheltuieli în plus la vopsire şi izolare. Acestea sunt durabile, confortabile – îngrijirea lor consumă de 2 ori mai puţin timp şi efort, procesul de aierisire devine mai simplu şi mai comod. Într-un cuvint prioritatea acestora în faţa geamurilor de model vechi este evidentă. Întrebarea de bază rămine-alegerea corectă a producătorului.
Pe piaţa Moldovei sunt zeci şi chiar sute de oferte. Unele firme diapar, altele apar. Şi doar puţine sunt acelea care rămîn şi nu dezamăgesc clienţii, garantînd şi confirmînd calitatea. Acestea reprezintă nu mai mult de 15-20%. Printre acestea - «Dilcom-Grup» - producător a geamurilor din metaloplastic şi a profilelor de aluminiu cu 8 ani de experienţă pe piaţa Moldovei.

DE CE CLIENŢII ALEG GEAMURILE de la Dilcom? Datorită mizei, pusă de către companie, pe profesionalism la producerea şi montarea geamurilor. La «Dilcom-Grup» lucrează profesionişti cu 10 ani experienţă şi se folosesc doar materiale calitative progresive şi cele mai moderne tehnologii. Profile cu 4 şi 6 camere – materia primă de bază în producerea construcţiilor din metaloplastic– de la marca comercială Decco, cunoscută în Europa. Furnitura – reprezintă baza confortului, siguranţei, securităţii– de la compania germană cu o experienţă de o sută de ani SIEGENIA-AUBI KG. Termopane ermetice, cu o cameră sau două,– produse din sticlă suedeză la utilaje italiene automatizate, ceea ce exclude desermetizarea, condensarea, etc. Pe lăngă toate acestea, «Dilcom-Grup» oferă preţuri convenabile, consultaţie gratuită cu vizitarea obiectului, posibilitatea încheierii contractului pe loc, măsurări fără plată, livrare, montare, susţinere inginerească în realizarea proiectelor Dvs.
Cu «Dilcom-Grup» e posibilă confecţionarea geamurilor de orice mărime, formă, configuraţie şi construcţie, cu un număr optim de obloane şi cu cea mai comodă variantă de deschidere pentru fiecare dintre acestea, cu noi tipuri de sticle şi diverse cerinţe de izolare termică şi de zgomote. Încă ceva? Nivel înalt al lucrărilor, stricta respectare a termenilor şi deservirea conform garanţiei pe o perioadă de 5 ani.